Pictura

LittlePhoenix wrote:De o saptamana am auzit prima oara de Bosch.Picturile lui sunt foarte ciudate,profesoara a zis ca lua narcotice cand a pictat,si de aceea sunt picturile atat de bizare.De exemplu:
1.http://www.quotesque.net/images/Bosch-goed.gif
2. http://darkbunny.freeblog.hu/files/delightd.jpg
Pana acum Bosch imi place cel mai mult dintre pictori

Viziunile Raiului si Iadului in Opera lui Hieronymus Bosch

„Fantezii spectrale”, „viziuni subconstiente”, „orori demonice” – acestea sunt unele dintre expresiile pe care expertii le-au folosit in încercarea de a defini lumea lui Hieronymus Bosch. Conform unor teorii, Bosch, care s-a născut in jurul lui 1450 in s’Hertogenbosch si a murit in 1516, a aparţinut unor societati secrete sau secte ezoterice si si-a creat demonii si viziunile macabre pentru acestea. Asemenea ipoteze sunt populare dar nu pot fi dovedite. A folosi puţinul pe care îl ştim pentru a explica ceea ce nu ştim, daca altfel este imposibil sa aruncam lumina asupra vieţii unui artist, este o tehnica încercata si de încredere.
Arhivarul unui inventar pentru Filip al II-lea al Spaniei a descris Gradina Plăcerilor a lui Bosch – o pictura de multe ori atribuita ca imagine de cult a unei secte secrete – ca „o pictura a varietatii lumii”. Desi insipida, aceasta descriere poate foarte bine servi ca punct de plecare, deşi nu unul dramatic, pentru apropierea de opera lui Bosch. Bosch a pictat tablouri ale lumii: tema lui era încercarea noastra de a intelege lumea in care ne aflam, o lume care este deseori ciudata si misterioasa, si in care părem destinaţi sa suferim.
Hans Hollaender, intr-o timpurie dar totuşi relevanta analiza a lui Bosch, a caracterizat temele largi ale operei artistului prin mijloacele relaţiei sale cu condiţia umana. Aceasta se aplica la fel de mult scenelor Patimilor lui Hristos precum si reprezentărilor Iadului sau scenelor moralizatoare, deoarece definiţia lui Hollaender parcurge destul drum pentru a încapsula gama tematica a lui Bosch.
Aspectul moralizator al artei lui Bosch este evident intr-un panou cu titlul programatic Cele Sapte Păcate Capitale si Ultimele Patru Lucruri. Pictura ia forma unei mese care sfatuieste moderaţia pentru cei care mananca sau joaca jocuri de noroc. Păcatele umanitatii sunt reprezentate printr-o serie de scene grafice din viata de zi cu zi.



Privitorii contemporani trebuie sa fi fost socati sa se recunoască in una sau alta dintre imagini – socati, deoarece consecinţele acestor păcate sunt reprezentate in mica pictura rotunda din coltul stâng. O broasca a sărit in poala unei tinere femei goale care este marcata prin cuvântul superbia (aroganta sau vanitate). O creatura demonica, asemănătoare cu o maimuţa trece in graba si tine o oglinda in fata femeii terifiate. Intr-un pat de culoarea flăcărilor un cuplu plin de dorinţa este îndepărtat unul de celalalt de demoni in forma de lilieci si insecte ţepoase. O creatura asemanatoare cu o soparla este ghemuita la marginea patului, asteptand sa-i devoreze. Aici tema lui Bosch este legătura dintre păcatele de zi cu zi si pedeapsa demonica care urmează ca si consecinţa invariabila.
Un alt mesaj, infinit mai complex, al picturilor lui Bosch poate fi formulat ca o întrebare, si anume: Ce fac oamenii cu vieţile lor? A spune „caută raiul” ar fi cu greu un răspuns adecvat, pentru ca in mod clar oamenii caută succes si sens in viata de zi cu zi. Bosch a formulat o multitudine de răspunsuri la aceasta întrebare, explorându-le in reprezentările sale ale lumii religioase cat si ale celei seculare.
Tripticul sau Carul cu Fan de la Prado este unul dintre cele mai bune exemple. Panoul din stânga reprezintă Paradisul, cel din dreapta Iadul; panoul central este o alegorie seculara. In mijlocul panoului din centru este carul cu fan eponim, in jurul căruia si pe care oamenii sunt angajaţi in diferite activitati – un microcosmos al lumii. Oamenii se cearta sub roti in timp ce Împăratul si Papa, lipsiţi de putere si deci neimplicati, călăresc in fruntea unei procesiuni de clerici si credincioşi. Un cuplu se imbratiseaza intr-un tufiş din vârful carutei.
Hristos pluteşte deasupra întregii scene pe un nor, cu braţele întinse. Daca isi arata rănile pentru a indica iertarea păcatelor sau isi exprima tristeţea in fata spectacolului de sub el, nu se poate şti cu siguranţa. In orice caz, intamplarile pe Pamant isi urmează cursul fara ca cineva sa fie conştient de prezenta Mântuitorului, si privitorul trage concluzia ca suferinţa sa a fost in van. Carul cu fan, o alegorie a lumii, este tras de monştri si direcţia sa este clara – este tras catre Iad, ale cărui porţi sunt deschise in panoul din dreapta.



Este putin probabil ca aceasta lucrare sa fi fost comandata de Biserica; a fost probabil o comanda privata sau chiar regala. Tripticul Carul cu Fan a fost in posesia lui Filip al II-lea, care a avut doua versiuni, una la Madrid si cealaltă in palatul sau mănăstire, Escorial. Nu se ştie care este originalul.
Ii facem lui Bosch un deserviciu totuşi, daca îl asociem doar cu viziuni ale Iadului. Aceste imagini sunt intr-adevar spectaculoase, dar ar trebui văzute clar in contextul condiţiei umane. Existenta noastra este in continuu pericol, in mare parte prin propriile noastre fapte. Dar Biserica de asemenea prezintă amenintari, deoarece ideea păcatelor neiertate este asociata cu viziuni îngrozitoare in viata de apoi.
In acest scop, Bosch a dezvoltat o arhitectura a Iadului care nu are egal in arta vestica. In panoul reprezentând Iadul din tripticul Carul cu Fan, vedem creaturi acoperite cu solzi, jumătate oameni si jumătate soparle, la lucru in turnul Iadului. Ruine bizare stau in fata unui fundal de flăcări roşii ca sângele. Spânzurători sunt ridicate: cei torturaţi trebuie sa îndure spânzurarea dar nu pot muri.
Panoul reprezentând Iadul din tripticul Gradina Plăcerilor, lucrarea cea mai faimoasa si mai misterioasa a lui Bosch, are o scena similara: aisberguri in mari arzande, ruine întunecate din care flăcările tasnesc, armate de damnaţi care sunt aruncaţi in masinarii de tortura monstruoase. Creaturi infernale, apt descrise de Hans Hollaender ca „diavoli de producţie in masa”, ii asista pe torţionarii demonici si aduc in mod constant noi pacatosi. Mare parte din simbolism este inexplicabil si probabil poate fi relaţionat doar cu fertilitatea imaginaţiei artistului. Tipurile de materiale reprezentate sunt copleşitoare: monştrii apar in armura elaborata, foi de otel, ghirlande de corn, armuri de os, sau uniforme de piele. Colecţiile de curiozitati trebuie sa fi fost una dintre sursele de inspiraţie ale lui Bosch.
Imaginile distorsionate ale vieţii normale, de zi cu zi, sunt reprezentate de instrumente muzicale monstruoase, precum orgile sau instrumentele cu corzi, in structura cărora damnaţii sunt inchisi pentru a suferi din cauza aceloraşi lucruri care le-au produs plăcerea pământeasca. Este remarcabil faptul ca panoul central reprezintă bucuriile unei vieti de apoi in termeni intoxicaţi si senzuali care par sa faca Gradina Edenului sa pălească in insignifianta. Flora compusa din forme fantastice si nefamiliare este prezenta in panoul din stânga, dar pare rarefiata pe alocuri, si scena infatisandu-l pe Dumnezeu Tatăl si nou creata pereche Adam si Eva pare oarecum lipsita de bucurie. Animalele, unele dintre care s-au incoltit deja agresiv, suferă la picioarele lui Adam si ale Evei, la fel ca si in lacul din centrul picturii. Din aceasta cauza, panoul central castiga in semnificaţie. Reprezintă oare unul dintre visele umanitatii, utopia paradisului in care animalele si oamenii trăiesc unii langa alţii in armonie si fara păcat? Sau este un avertisment al consecinţelor dorinţelor carnale?



Acestor întrebari nu li s-au găsit niciodata răspunsuri edificatoare. Poate ca ar trebui sa ne mulţumim cu descrierea din inventarul lui Filip al II-lea: tabloul este „o pictura a varietatii lumii.”